De ceva timp, presa mondenă a avut un subiect pe care l-a tot tocat mărunt în fiecare zi. După 23 de ani de căsnicie și doi copii mari, Alin Oprea de la Talisman și Larisa, soția lui, au ajuns la divorț. Din cauza presupusei relații clandestine pe care solistul devenit celebru cu piesa ”Singur” ar avea-o de aproape doi ani, perioadă în care Larisa ar fi locuit la Londra împreună cu fiica și băiatul lor aflați la studii.
Astăzi a fost ziua Z. Cei doi au mers la notar, separat. Larisa venind însoțită de cei doi copii. Ziarrul Click scrie că în interior, cântărețul și soția au stat în camere separate, fiecare dintre copii a vorbit cu Alin în prezența avocatului și notarului, apoi cei doi foști soți au încercat să-și împartă averea.
CITEȘTE ȘI: ATENȚIE! Cum devine o fotografie de nuntă într-adevăr MEMORABILĂ!
N-a vrut să-i lase numele
Inițial, socoteala era ca Larisa să rămână cu cu copiii în imobilul pe care l-au împărțit până acum. Doar că acum nu se mai știe, în condițiile în care până la final, cei doi nu s-au înțeles. Alin a refuzat să-i lase fostei neveste numele și până la urmă, divorțul se va muta la tribunal.
„Nu e deloc ușor. Sunt multe de spus, sunt înmărmurită de modul în care a ales să ne trădeze atâția ani. Am asistat la o piesă de teatru și nu îl recunosc pe bărbatul cu care mi-am petrecut 23 de ani din viață. Păcat. Mi-e rușine doar de copiii noștri. Să faci așa ceva la vârsta asta…”, a mărturisit Larisa pentru Click!.
Alin nu a vrut să declare nimic. „Aștept să treacă postul Sfintei Mării și voi vorbi atunci”, a spus el zilele trecute pentru Click!